Pacaleli din reclame. (IV)

Reclama negativă este tot reclamă 

Cei care gândesc spoturile ştiu că dacă reclama apare de mai multe ori într-un timp scurt ea poate să irite. Chiar şi aşa, emoţiile negative pot să aibă un impact mai mare decât în cazul celor banale. Indicat este însă să nu iriţi în continuare după ce ai atras atenţia privitorului. Cele mai eficiente reclame sunt cele care se adresează nevoilor principale ale omului, spune Cristina Dincu. Relaxarea, starea de bine sunt induse prin mai toate reclamele. „Consumatorul nu cercetează prea mult. El merge după primul impuls. Dacă a văzut la TV că un anumit produs nu are zahăr, el nu citeşte eticheta pentru a verifica şi ce alte substanţe nocive mai conţine.

Dacă o băutură răcoritoare îţi promite că nu te îngraşă, mesajul este luat de către consumator ca atare. Obezitatea este o problemă şi omul de rând ştie că persoana care arată mai bine are şanse mai mari la angajare sau în relaţiile inter-umane”, spune psihologul constănţean. Există şi reclame sau campanii făcute de companii sau de stat. Amintim sporturile împotriva Roşiei Montane sau cele împotriva vitezei pe drumurile publice. Ele nu aşteaptă o reacţie imediată de la consumator, dar sunt menite să schimbe atitudini sau comportamentul şi să educe opinia publică în acelaşi timp. În astfel de cazuri, se merge tot pe emoţie, dar apariţia unui personaj cunoscut cu o reputaţie bună – artist sau actor – face reclama să fie mai bine primită.

Reclame deştepte pentru oameni deştepţi 

Specialiştii spun că reclamele sunt diferenţiate şi după nivelul de educaţie al grupului ţintă. Ciobanul Ghiţă, de exemplu, se adresează unor oameni simpli, de la ţară care trebuie să înţeleagă că există semnal la telefon şi în vârful muntelui. Mesajul lui nu va fi primit la fel de cineva care ştie că informaţia nu este corectă şi general valabilă.

Un utilizator care cercetează o astfel de informaţie şi verifică zonele de acoperire poate să-şi dea seama că o anumită reţea de telefonie mobilă nu are semnal peste tot. Dar asta nu înseamnă că spotul publicitar nu şi-a atins scopul. Există reclame pentru oameni bogaţi. Ei sunt atraşi de maşini luxoase, ceasuri sau excursii în străinătate. Psihologii spun că simplul fapt că o reclamă este prea banală îl poate irita pe privitorul cu o inteligenţă ridicată.

Adevărul spus pe jumătate e mai bun decât adevărul absolut

Psihologul Cristina Dincu crede că oamenii au nevoie să fie păcăliţi, să li se spună că o simplă cremă te face să ai tenul incredibil de frumos. Omul chiar are impresia că îi face bine. Autosugestia ajută. „Indiferent cât de slabă este reclama, românul este uşor de păcălit. Chiar dacă este inteligent. Asta pentru că fiecare om are nevoile şi vulnerabilităţile lui. Sunt mesaje subliminale pe care urechea şi ochiul nu le percep la nivel conştient, dar mintea le percepe. Ele au impactul cel mai mare pentru că trec de frâna conştientului şi se duc direct în subconştient. Toate nevoile noastre abia aşteaptă să fie alinate. Iar un adevăr spus pe jumătate este mai bun decât adevărul absolut”, spune psihologul Dincu.

Anunțuri

Opinii

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s