Moartea. Oare exista?

Cristina sa stii ca aceste intrebari mi le-am pus si eu recent, mai ales ca primisem o veste care ma facea sa ma gandesc la moarte mai des decat sa ma uit la desene animate…Asa este. Nimeni nu s-a intors de acolo ca sa ne povesteasca si noua muritorilor de rand ce ne asteapta. Stateam si ma gandeam si am ajuns la concluzia ca moartea este ceva natural. Este la fel cand mori prin somn, mori si nu simti nimic sau ca atunci cand inchizi ochii si nu mai apuci sa ii deschizi. Personal, imi doresc sa mor prin somn si sa nu simt nimic, apoi sa ma transform intr-un ciob de lumina si sa pot hoinari prin tot universul.

Moartea, hmm…unii si-o doresc cu atat de multa ardoare, incat nici macar nu mai stau sa o astepte venind de dupa colt. Altii asteapta rabdatori ca pe timpul lui Ceausescu la coada pentru lapte proaspat programata la cinci dimineata. Paradoxal, pe mine ma inspaimanta moartea abia cand ajung sa pun o lumanare la cei ” Adormiti.” Dupa ce ies pe poarta bisericii, alung ideea mortii pana ajung acasa, deschid televizorul si aflu ca a avut loc un accident cu un autocar in nu stiu care tara si ca au murit alti cativa oameni…si iar ma gandesc la moarte. Inevitabil ma gandesc: oare unul din acei oameni isi dorea sa moara?

Ok, este clar ca un om care are toate tiglele pe casa, iar piticii sunt in vacanta, nu isi va dori moartea. Dimpotriva, o va evita ori de cate ori va putea exact cum evita un fotbalist jaloanele. Dar, uneori oamenii sunt impinsi spre moarte cate un cm. in fiecare zi. Nefericirea, stresul, boala, rutina si altele ii determina sa ia in considerare posibilitatea de a muri ca o metoda de scapare. Credeti ca este las cel care isi face un harakiri ca un samurai credincios din cauza ca nu si-a respectat viata si a pierdut lupta sau din contra este un om curajos? Ei bine, eu sunt de parere ca este un om curajos tocmai pentru ca si-a asumat responsabilitatea si imbratiseaza necunoscutul mortii. Da stiu, oare iti trebuie curaj ca sa te omori? Eu cred ca da. Ganditi-va daca tehnica harakiri la samuraii japonezi nu era tehnica de pastrare a onoarei, atunci aceasta metoda era proprie unui las. In sfarsit, eu sunt subiectiva si voi sunteti subiectivi…prin urmare si concluziile vor fi la fel de subiective.

V-ati intrebat vreodata daca vreti ca cineva sa fie langa voi atunci cand veti muri? Oare ce va crede acel om cand va va vedea calmi in fata mortii sau dimpotriva, cand veti parea infricosati?

Anunțuri

18 gânduri despre „Moartea. Oare exista?

  1. Eu am ajuns la concluzia ca ne confruntam cu moartea mai des decat credem. Si renuntarile noastre pot fi privite ca niste morti. De exemplu, renunti la omnipotenta bebelusului, la satisfacerea neconditionata a nevoilor, la copilarie, la tinerete, si in final la viata. Se pare ca ciclul vietii ne pregateste intr-un fel pentru etapa finala. Doar ochi sa avem ca sa vedem si cred ca putem sa ne integram apoi mai usor angoasa de moarte fizica.

    Apreciază

  2. Eu cred ca exista ceva dincolo de acea poarta , mai cred ca este ceva frumos , mai cred ca atunci cand ai lasat lucrurile neterminate aici te furisezi pe gaura cheii si revii , nu imi e frica de moarte , nu imi e frica de acel necunoscut , dar nici nu vreau sa caut prea mult raspunsuri la intrebarile de dincolo cand nici celor de aici nu le stiu clar raspunsul . Poate e mai bine sa ma intreb care este rolul meu cat sunt aici , poate sa incerc sa-mi ating scopul pentru care m-am nascut si sa ma bucur de ceea ce vad si simt acum . In tot cazul imi doresc sa mor frumos , sa nu fiu o povara pentru nimeni aici , desi cei dragi nu te vad asa , asa te simti dupa un timp , vad asta la bunica , noi o vrem inca langa noi si ea vrea sa plece langa bunicul meu pentru ca se simte singura. Asta nu vine cand vrem noi chiar daca vrem sa ne tragem un glont in cap .

    Apreciază

    • Problema cu bunica o am si eu, care este paralizata de ani intregi, iar bunicul meu a murit subit la picioarele ei…Stiu ca se simte singura mai ales ca are parte de o familie egoista. Doar mama se mai zbate si se duce sa aiba grija de ea. restul fratilor ei se plang ca nu au bani, nu au timp etc. …
      Da, asa este. Moartea nu vine cand iti doresti, ci cand vrea doar ea. O poti chema la apel atunci cand te sinucizi si nu are de ales decat sa te ia cu dansa…
      Eu cred ca fiecare om are rolul sau si la un moment dat acel om va ajunge sa imbunatateasca viata cuiva sau ziua cuiva. Repet Nexya, eu sunt o mica Lady mare idealista.

      Apreciază

      • Nu vine nici cand o chemi la apel , cea mai buna dovada ca nu este asa e cazul unui prieten, cred ca stii , vine cand e momentul , nu putem noi sa hotaram nimic , sa incercam sa disparem e una , dar daca Trebuie sa mai stam aici , nu vine 🙂

        Apreciază

      • Eh, aici deja vorbim de ceasul mortii care niciodata cu coincide cu ceasul fals al vietii noastre. Nu, nu vine cand vrem, ci cand trebuie. Sunt nenumarate cazuri care au dovedit acest fapt.

        Apreciază

  3. Lady, cata maturitate in articolul asta! Imi vine sa te strang in brate!
    As vrea si eu sa mor in somn 🙂 Sau un infarct rapid. Cam astea doua
    Si da, vreau sa nu fiu singura, vreau sa ma tina cineva de mana. Cum a facut chirurgum meu acum in sala de operatie, inainte sa-si faca efectul medicamentelor. Stiam ca-n curand ma voi pierde cu totul, voi fi intr-un fel de coma profunda, intubata si ca apoi ma vor trezi…….Faptul ca el ma tinea de mana chiar daca nu era unul dintre apropiatii mei, a contat foarte mult.
    Si-am adormit…..
    Ma gandesc ca asa trebuie sa fie si moartea
    Si da, apoi voi hoinari prin Univers……..cat mi se va permite 🙂

    Apreciază

    • Hapi, multumesc pentru apreciere! >:D<
      Si eu cred ca este bine ca cineva sa fie langa tine cand se va trage cortina, macar asa stii ca ai sprijin si ca nu ai trait o viata singura.
      Acum, intr-un registru mai morbid, mereu mi-am dorit un lucru si anume sa fiu pe tarmul unui ocean cand rasare soarele si sa mor in bratele cui mi-e drag… Da stiu, e o dorinta cam stupida, dar you never know.

      Apreciază

  4. ce melodie superba..am uitat sa adaug…superba..imaginea e fara cuvinte..in timp ce o priveam ..ma intrebam ..inteleg de ce oamenii au nevoie de semenii lor si de ce doresc compania acestora, dar oare de ce a facut natura ca oamenii (unii dintre ei) sa iubeasca animalele?! sa iubeasca acel botic umed si pufos..oare de ce?!

    Apreciază

  5. mi-e frica de moarte..recunosc..probabil ca asa cum spuen Cristina, daca as fi trait si experimentat suficient..daca as fi facut tot ce se poate face pt mine, si pt altii..daca as fi facut multi oameni mai fericiti..daca as fi inteles eu pe deplin secretul….dacaas fi facut destule..daca as fi intles destule..probabil ca nu mi-ar mai fi frica de moarte..probabil ca as astepta o ca pe un nou inceput..caci asa se spune despre ea..ca ar fi un nou inceput..despre care de altfel nimeni nu vorbeste..nimeni nu se intoarce sa povesteaza..
    da mi-e teama de ea..si de singuratatea ce ar putea o insoti..

    Apreciază

Opinii

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s