Recenzie pentru I.

Asa cum va vorbeam in postui precendent, ii promisesem lui I. ca dupa ce va finaliza de citit „Romanul Tabu”, am sa postez recenzia.

Ieri (11 august 2011) am terminat de citit cartea cu titlul “Romanul Tabu” din colectia Cocktail.

O prima observatie ar fi ca imita extrem de mult stilul cartilor “surori” americane. Inca un aspect ar fi faptul ca redactorul-sef al revistei Tabu s-a laudat ca acest roman ar fi primul de acest fel in Romania si ca este o carte atipica. L-as intreba eu, unde este el atipic? Din punctul meu de vedere, este o copie fidela dupa alte carti de acest gen.
Personal, nu am ramas foarte impresionata de povestea acestui roman “autentic.” Cred ca s-a dezbatut la infinit tema povestii de dragoste dintre fata cea normala, obisnuita si care e mereu foarte ghinionista, care se indragosteste in mod iremediabil de baiatul bogat, cult si manierat care ii devine sef.
Ce as mai putea spune? Naratiunea e savuroasa, prin limbajul extrem de simplu si neacademic. Un limbaj foarte colocvial si direct. Am apreciat faptul ca nu s-au utilizat cuvinte de tip licentios.

Cartea este plina de suspans pentru ca te face sa te pui in locul protagonistei si chiar a celorlalte personaje, care se intreaba:” Oare ce va mai face Liza Ene, de data aceasta, pentru a iesi din bucluc?”
Nu prea mi-a placut profilul personajului, cam multe defecte si putine calitati. Este adevarat ca defectele au ajutat-o sa avanseze pe scara sociala si profesionala, dar as fi preferat sa aiba mai multe abilitati. Un alt lucru care m-a deranjat, portretul fizic. Pistruii care au fost mentionati la nesfarsit in carte, au ajuns sa ma agaseze intr-un asa mod incat, la un moment dat, mi-am inchipuit ca era o bruneta focoasa, cu ochi verzi, ten alb ca laptele si fara cusur, nicidecum, grasuta, mica de statura, roscata si pistruiata. Si unde mai pui ca atunci cand da de alcool, se comporta de parca ar fi gasit elixirul fericirii, din moment ce se imbata de cate ori are ocazia. Aici m-a dezamagit profund. Dumnezeu, stie ce or fi avut in cap autoarele, cand au decis sa o descrie astfel.

Alt lucru care m-a deranjat, eterna idee a mariajului absolut “necesar” la cei 26 de ani ai sai. S-a mers prea mult pe aceasta stereotipie, mai ales ca se doreste aceasta poveste a fi una moderna si iesita din comun. Nu cred ca mai atrage pe nimeni povestea bunicii care s-a maritat la varsta de 20 de ani, ”iar dupa 9 luni, deja avea primul copil.”

Atunci cand la un moment dat, dupa un sir lung de esuari, Liza decide sa ia o pauza de respiro si pleaca la Sibiu. Stim ca isi arunca telefonul pe geamul trenului si decide sa se relaxeze la un hotel. Ajunge apoi la un restaurant si surprinde o conversatie “interesanta.” Cine ar fi crezut ca tipii aia doi, Orlando Bloom si Brad Pitt sunt gay si culmea, unul din ei e fratele Clarei Zamfirescu. E un pic cam S.F. nu credeti? Care ar fi fost sansele ca cei doi amorezi sa se aseze fix in spatele ei? Una la o mie as zice eu.

S-a hiperbolizat foarte mult, portretul fizic al lui Alex Damian, care era perfect pana in maduva oaselor. Hai mai fetelor, baiatul asta nu are nici macar un mic defect? Cine sa va creada, cand spuneti ca este cel mai frumos baiat din tot universul? Asta m-a amuzat foarte mult, mai ales ca (newsflash!) perfectiunea nu exista. Oricum el a fost baiatul bun si demn de mila pe tot parcursul romanului, fiind la inceput “victima” ghinioanelor Lizei si a planului machiavelic al mamei sale. Un tip frumos foc, dar pe post de marioneta, saracutul de el.

Mi-a placut, in schimb, personajul lui Toma Mateescu. A fost interesant, pentru ca a debutat ca vesnicul iubit super plicticos, “mantaua de vreme rea”, ajungand, in final, bunul prieten al Lizei si logodnicul Petronelei Tilica. Am fost dezamagita cand am aflat ca era la Muzeul Taranului Roman cu o alta femeie, pe post de amanta, dar, pe urma m-am linistit afland adevarul.

Un personaj extrem de colorat si vesel este Miki, BFF-ul Lizei. Aici mi-a placut antiteza dintre caracterele celor doua fete. Prima este pasionata de astrologie si de fabricarea bijuteriilor, iar cea de a doua, este mult mai diferita avand ca hobby scrisul si cultura. Miki este o fata inconsecventa, care isi schimbase vreo 20 de job-uri, iar Liza, o fata constanta si cu acelasi job de mult timp. Si sa nu uitam ca face niste fursecuri dementiale, conform spuselor Lizei.

“Rivala” protagonistei noastre, Ella Simone, a.k.a., Petronela Tilica, este eterna blonda cu picioare perfecte si care are pe toata lumea la picioare. Si pe deasupra mai este si cea care o trateaza pe Liza ca pe o sclava. Ei bine, aici intervine un defect al Lizei, naivitatea, dar si ipocrizia. Este ipocrita pentru ca nu a avut curaj sa o infrunte pe Ella de una singura, scapand, de fapt, cu ajutorul Marinei Damian. Si cum totul este cu happy-end in carte, Ella Simone nu ramane singura asa cum s-ar astepta oricine, pentru ca este o scorpie fara suflet, nu, ea se marita cu cine altul decat ex-ul Lizei. Asta da rasturnare de situatie. Sau poate nu? Personal, as fi vrut sa nu aiba un asa happy-end, pentru ca, exact ca si in basme, personajele rele sfarsesc abandonate. Aici, pot sa recunosc si eu ca finalul este atipic.

In ceea ce o priveste pe Marina Damian, eterna doamna rafinata si eleganta, care epata prin aparitiile sale in public, ajunge sa fie o “cartofora!” Of, numai la asta nu ma asteptam. Din femeie onesta sa ajunga o femeie fara scrupule si dispusa sa isi vanda familia pentru bani. S-a mers pe aceeasi idee ca in telenovele, in care, mama dedicata este de fapt un monstru deghizat. Cata dezamagire!
Ce as mai putea spune despre proaspata

absolventa de Cambridge, alias Clara Zamfirescu, vechea logodnica de la varsta de 5 ani (aici se copie ideea logodnei de la rromi) a lui Alex Damian care e de fapt o vipera? Nu neg ca nu ma asteptam sa fie personaj negativ in toata povestea, dar si ea a sfarsit bine. Cred ca autoarele si-au dorit ca toate personajele sa fie, in final, fericite.

Despre celelalte personaje episodice Codrut Pascu, Radu, Gabita si Mihail Ispas, nu prea pot spune mare lucru. Au aparut in momente cheie din poveste, si majoritatea au avut rol de a contribui la reabilitarea imaginii Lizei ca sa nu intre si mai mult in buclucuri.
Personajul meu favorit a fost…Clementina. Da! Pentru ca este o masinuta vesela si saraca a avut mult de suferit cu “stapana” ei, Liza.
Kuki, papagalul care vorbea urat si insulta, nu prea m-a incantat. Nu degeaba o insulta, din moment, ce nici nu se ocupa de el prea tare. Asadar, dupa fapta si rasplata.
O ultima nelamurire, ce tot cauta un vanzator balbait la magazinul Orange? Asta a fost mai mult decat science-fiction, a fost nerozie curata.

In concluzie, cartea “Romanul tabu” este o poveste savuroasa si amuzanta, prin multitudinea de evenimente care se succed intr-un ritm ametitor si care il tin in suspans pe maria sa, cititorul.

Reclame

Opinii

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s